10 lucruri pe care le poti face fara bani

Una dintre cele mai limitative afirmatii care ne este implementata in subconstient este “Nu am bani”.

Cel putin in cazul meu, asa a fost. Am auzit in familie atat de des aceasta fraza, incat  era prima pe care o gandeam atunci cand se iveau situatii in care banii erau implicati.

Mai mult, aceasta fraza stereotip devenise o scuza si pentru situatiile in care nu voiam sa fac ceva. Invocam lipsa banilor pentru a justifica lenea, lipsa chefului sau comoditatea.

La un moment dat, am auzit o fraza rostita de Les Brown, care mi-a dat mult de gandit:

“Mai bine sa fii pregatit pentru o oportunitate care nu a aparut inca, decat sa apara si tu sa nu fii pregatit.”

Si atunci am inceput sa ma gandesc la ce as putea face fara bani pentru a fi pregatit. Si cum totul incepe din minte, am modificat sablonul mental. Am schimbat afirmatia intr-o intrebare, fraza “Nu am bani”, devenind “Ce as putea face fara bani?”.

Nu pare mare lucru aceasta schimbare, nu-i asa? Te asigur ca este fundamentala, pentru ca mintea este fortata sa caute raspunsuri la intrebarea pe care o pui. Si crede-ma, este foarte creativa atunci cand pui intrebarile corecte.

Intrebarea aceasta m-a ajutat sa devin prioritatea numarul 1 pentru mine insumi, ceea ce inseamna ca am decis sa investesc mai mult in propria-mi persoana.

Am inceput sa respect recomandarea “plateste-te intai pe tine” si am aflat ca aceasta nu se refera la bani, ci la energie. Cand incepi sa iti acorzi intai tie atentie, totul se schimba.

Cu cat iti acorzi mai multa atentie, cu atat devii constient de potentialul tau si incepi sa investesti mai mult timp in lucrurile care iti pot creste valoarea. Cu cat iti creste valoarea, cu atat esti mai pretuit si cu cat esti mai pretuit, primesti mai multi bani.

Bineinteles, aceasta nu se intampla peste noapte, dar iata cateva dintre lucrurile pe care le poti face pentru inceput.

  1. Poti citi si invata
  2. Poti zambi mai mult
  3. Poti darui din entuziasmul si bucuria ta
  4. Poti iesi la o plimbare
  5. Poti medita
  6. Poti sta la soare
  7. Poti face sport
  8. Poti concepe planuri
  9. Poti incepe un blog
  10. Poti scrie o carte

Acestea sunt doar cateva idei simple pe care le poti pune in aplicare indiferent de varsta, de sex sau de nivelul de pregatire pe care le ai.

Cand limitarea devine intrebare, posibilitatile sunt nelimitate. Tu ce ai putea face fara bani?