Înainte de parcurgerea Programului de Meditație vedeam/percepeam totul ca prin ceață. Organele de simț și atenția erau dirijate doar spre exterior.
Funcționam după principiul: mă agăț de ce îmi place și resping ce nu îmi place. Frica din fundal era maximă și dirija din întuneric tot ce făceam.
Parcurgerea repetată a programului a fost ca un antrenament disciplinat de localizare și dirijare a atenției. Faptul că începeam să văd ceva mai mult decât vedeam înainte, a fost un imbold fantastic care mă îndemna să refac iar și iar programul. Concret, prin focalizarea atenției, am văzut din ce în ce mai des punctul esențial: acela când mecanismul inconștient categorizează absolut totul în pozitiv sau negativ. E punctul esențial al ciclului samsaric, care ne ține captivi în cercul vicios.
Am realizat că existența este neutră. Atenția, care în repaus se odihnește în ea însăși, poate rămâne în odihna ei chiar dacă în spațiul percepției apar stimuli (evenimente, gânduri, stări, emoții etc.). Simt că „vederea“ s-a limpezit, s-a clarificat.